someone thought of it :)

"But then I do think New Year's resolutions can't technically be expected to begin on New Year's Day, don't you? Since, because it's an extension of New Year's Eve, smokers are already on a smoking roll and cannot be expected to stop abruptly on the stroke of midnight with so much nicotine in the system. Also dieting on New Year's Day isn't a good idea as you can't eat rationally but really need to be free to consume whatever is necessary, moment by moment, in order to ease your hangover. I think it would be much more sensible if resolutions began generally on January the second."

"Resolution #1: uggg - will obviously lose 20 lbs. #2: always put last night's panties in the laundry basket. Equally important: will find nice sensible boyfriend and stop forming romantic attachments to any of the following: alcoholics, workoholics, sexaholics, commitment-phobics, peeping toms, megalomaniacs, emotional fuckwits, or perverts. Will especially stop fantasizing about a particular person who embodies all these things."

Promisiuni de uitat

Mai are sens sa spunem lucruri carora le dam viata fara sa folosim macar vreun cuvant? Mai are sens oare sa imi spui cat de mult iti doresti sa fiu a ta? Mai are sens sa iti spun ca mi-as dori sa iti cedez? Nu, din fericire am invatat amandoi limba asta, pe care o vorbim atat de bine incat e absurd sa credem ca nu putem sa ne transmitem unele lucruri fara sa deschidem macar gura. De fapt, gura intre deschisa iti spune si acum ca as vrea sa ma saruti... avem limbajul nostru pentru orice. Pentru saruturi, pentru mangaieri furise, pentru atingeri obraznice. Dar nu ne avem unul pe altul. Tu apartii alteia, iar eu nu o sa fiu vreodata a ta. Din ambitie. Mandrie. Orgoliu. Spune-i cum vrei. Esentialul e unul: nu putem sa ne avem. Sa ne apartinem. Sa fiu eu a ta si tu doar al meu. E trist ca ne confundam reciproc. Eu zic ca tu esti de fapt altul. Tu spui ca eu sunt ea. Stim adevarul, ne e frica sa il rostim. Ne e frica sa il silabisim pentru ca asta ar insemna sa ne spunem adio. Si nu vrem. Nu vrei. Nu vreau. Chiar daca stiu ca nu duce nicaieri drumul asta. Chiar daca stiu ca nu se vor aprinde beculete de craciun pe drumul asta. Chiar daca nu ne vom tine de mana pe drumul asta. Cel putin, noi nu ne mintim. Nu ne promitem lucruri pe care stim ca le-am arunca la gunoi cu prima ocazie. Nu ne promitem luni, ceruri, stele si intinderi verzi. Iti promit doar ca nu voi fi a ta. Iti promit ca ma voi gandi la tine pana cand imi voi da seama ca e in zadar si voi uita sa o mai fac. Iti promit ca iti voi zambi asa cum iti place tie de fiecare data. Iti promit ca te voi lasa sa imi saruti fruntea si pleopele in fiecare zi. Iti promit ca imi voi dori mai mult. Tu promite-mi ca vei tine minte toate astea. Restul, promite-i-le ei. Minte-o pe ea. Iubeste-o pe ea. Doreste-o pe ea.

Ieri le-ai facut oricum pe toate pentru mine. De cateva zile cred ca simti ca ma pierzi. De cateva zile, si eu stiu ca ma vei pierde. Ne asteapta cateva luni in care avem timp suficient sa ne uitam. Cunoscandu-ma pe mine, stiu ca o voi face. Stiu ca la final iti voi zambi fara sa imi mai doresc sa ma saruti. Fara vreun subinteles. As vrea sa ma invingi. Sa imi invingi mandria si sa ma ai intr-un final. Sa imi frangi orgoliul si sa nu ma lasi sa te uit. Sa imi spui sa repet ca vreau sa fim doi pana mi se va intipari in minte. Sa ma convingi ca avem un viitor si eu sa incep sa te cred. Sa ma minti spunandu-mi doar adevarul. Sa rad in bratele tale asa cum o fac acum de la distanta. Sa fiu eu doar alaturi de tine.

Dar vor trece cateva luni... in care te voi uita... in care orgoliul va invinge. IAR.

Cine sunt eu?

Cine sunt eu ?Grea intrebare, ma straduiesc sa raspund.....si incerc sa fiu obiectiva asta este si mai greu. Am sa incerc sa fac un colaj de ideei, sa combin intr-un fel parerile oamenilor care ma cunosc cu felul in care ma vad eu.
Pentru mine sunt exact asa cum doresc sa fiu, nu am nici o frustrare, am un stil de viatza aparent haotic, incercand sa fiu media tuturor lucrurilor (perfectiunea in viziunea mea ). Sunt o tipa spontana, plina de imaginatie, idealista si visatoare, uneori iubesc oamenii si viata iar alte ori ii detest si viata o consider o povara .

Obijnuiesc sa vad lucrurile in interiorul lor, sa privesc dincolo de aparente, traiesc intr-un prezent continuu, conteaza foarte putin ce a fost si cu mult mai putin ce va fi. Am invatat sa imi gasesc echilibrul in mine si sa evit sa-l caut in exterior, in felul asta am devenit o persoana mult mai independenta.

Sunt pasionata de arta in sensul ca iubesc tot ce inseamna " frumos "si in aceiasi masura detest tot ce inseamna "prost gust". Daca ar fi sa ma intrebi ce consider eu mai frumos si mai frumos pe lumea asta, as raspunde fara sa ma gandesc :RISUL UNUI COPIL....nimic nu poate depasi in naturalete, simplitate si inocenta acest gest.

Traiesc cu pasiune fiecare clipa si sint sclava gesturilor mici, pline de semnificatie. Ma indragostesc destul de des si imi place starea pe care mi-o da dragostea... cand sunt indragostita imi pare ca plutesc, ca am aripi pe umeri si viata imi pare mai frumoasa si cerul mai albastru... cam asta este parerea mea despre dragoste ...si cam asa arat eu in ochii mei ...
Oamenii in general au o parere buna despre mine , un tipa finuta ,educata cu o anumita doza de inteligenta si de tupeu ...Unii ma considera oportunista si este normal sa fie asa din moment ce imi place sa traiesc clipa ar fi pacat sa nu profit de momentele ei cele mai bune. Altii cred ca sunt prea mandra de mine , ca ar trebuii sa fiu mai modesta, ca sunt o indolenta si o lenesa, pe acestia din urma ii consider frustrati si invidiosi si nu ma intereseaza parerea lor.Toti oamenii cu care interactionez apreciaza stilul meu de viata dar foarte putini dintre ei se lasa dusi de val, sa triasca asa cum o fac eu.

Daca va intrebati cum reusesc sa ramin aceeasi dupa ce interactionez cu realismul vietzii, am sa va raspund foarte simplu si anume lasand oamenii sa ma modeleze, cu un stil de gindire "open mind"sunt ca un fel de filtru ,(pastrez doar ce mi se potriveste), asfel, reusesc sa raman neschimbata si mai bogata cu fiecare om pe care-l intalnesc .

Reteta Perfecta!!!

Cum faci sa iti indepartezi toti prietenii, familia si cei care mai conteaza pentru tine?
Simplu :)
Ii ignori, iti inchizi telefoanele (mai nou se poarta sa ai o cartela vodafone sau orange si una de cosmote na ca e mai ieftim) sau daca le ai deschise nu raspunzi sau le dai pe silentios.

Heh... imi merge de minune :))

Aceeaşi discuţie la nesfârşit...

Aseara am ieşit in oraş cu tipul cu care s-ar presupune că aş avea o relaţie acum (sexuală, nu vă gândiţi la altceva) si evident ca eu vorbesc prea mult... Nu atat de mult pe cat subliniaza el, dar intr-adevar am un mare dar de a vorbi pana incep sa ma doara falcile sau gatul. Ne cunoastem relativ de putin timp asa ca eu nu stiu nimic despre el iar el foarte multe despre mine, am tendinta de a spune in fata de cele mai multe ori decat sa ma plictisesc in tentative esuate de a fi intrebata ceva.



Dupa ce am vorbit in timp ce el manca si inghitea cu noduri a venit marea intrebare: Cati? E ciudat dar m-am simtit prost.. ceea ce nu e ceva normal pentru mine pentru ca am o limita destul de mare.



Nu inteleg de ce este atat de important si aseara m-am ca numarul de asteptare al unei mese de biliard... "suntem la nr 40 aveti nr 87" pentru numele lui Dumnezeu, am 23 de ani vrei sa fac asta la 30 cand o sa am 2 copii si un sot prea plictisitor acasa? Lasa-ma sa-mi traiesc viata fara sa judeci din punctul tau de vedere... nu sunt si nici nu voi fi vreodata usa de biserica!!!



Am incercat sa-i explic faptul ca primele cuvinte invatate la franceza nu au fost "voulez-vous coucher avec moi" ... ci "encore une fois"... incercam sa ma scuz in fata unui tip de ce imi traiesc eu viata asa si din pacate nu mi-am dat seama loc pentru ca nu o mai faceam mi-am dat seama dupa ce discutia s-a terminat.



Atunci cand faci sex te daruiesti cu totul? esti pragmatic?



Mi-e dor de Londra... sunt talentata nu? Va spun eu ca e camera buna nu eu... :)


A.P.

Când începem să ne deschidem?

La 8:00 a.m. ca şi magazinul de la colţul blocului meu de unde îmi cumpăr ţigări.. Ce uşor ar fii nu? Să poţi să ai o limită şi să ştii când trebuie să termini... să ai un program de la o ora la o anumită oră.. să îţi poţi reprima sentimentele pe anumite perioade de timp... să ne facem un program: azi între orele 12 şi 14 putem să vorbim serios pot să te ascult să-ţi dau sfaturi atât cât cred eu că e necesar sau atât cât imi permiţi şi gestul să fie reciproc.

Viaţa e simplă.. păcat că ne-o complicăm din dorinţa de a simţi că trăim... iar eu mă simt in acelaşi timp şi plictisită şi prea uzată ( ce cuvânt urât) dar mă simt îmbătrânită... deşi am fabuloasa vârstă de 23 de ani.

A.P.